Acum e pe bune?** Nașu” anchetează!

Acum e pe bune?** Nașu'' anchetează!
  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF a reacționat în urma articolelor publicate de la începutul săptămânii de ProSport și a declanșat o anchetă proprie. Jucătorii de la Voința Sibiu vor fi chemați la audieri

La trei zile după ce ProSport a început ancheta referitoare la meciurilor pe care Voința Sibiu le-a trucat în cantonamentul de iarnă din Antalya, au apărut și primele reacții oficiale din partea FRF. Ieri, prin vocea lui Ioan Hurdubaie, șeful Comisiei de Integritate, federalii au anunțat că au început o investigație proprie și că au cerut deja sprijinul UEFA. „Președintele Mircea Sandu m-a chemat marți la el și mi-a cerut să începem o anchetă în urma articolelor apărute în ProSport. Investigația va fi făcută de Comisia de Integritate a FRF și, în măsura în care vom avea nevoie, vom cere și sprijinul celorlalte comisii federale. Am contactat deja UEFA pentru a verifica dacă au apărut nereguli în Sistemul de Monitorizare al Pariurilor pe care ei îl au. În două săptămâni vom avea răspunsurile”, a explicat Hurdubaie. Acesta a adăugat: „Jucătorii vor fi chemați la audieri în acest caz”. Este pentru prima oară când FRF reacționează într-un caz legat de mafia pariurilor. Intenția lui Mircea Sandu surprinde de această dată, având în vedere că, atunci când un alt jucător a mărturisit că a jucat în blaturi, e vorba de Ștefan Ciobanu, președintele FRF l-a luat peste picior.

DNA strânge probele

ProSport a cerut ieri și un punct de vedere oficial din partea Direcției Naționale Anticorupție, instituție care anchetează, de fapt, acest caz încă din vară. Până acum, DNA a mandatat Direcția Generală Anticorupție să se ocupe de interogarea anumitor jucători de la Voința Sibiu. „DNA se ocupă de acest caz, dar nouă ni s-a cerut să ne ocupăm de strângerea declarațiilor. Mai departe, cazul nu intră în aria noastră de activitate”, au explicat oficialii DGA. „Eu știu că ancheta e deja pe rol, acum se adună probe și s-au interogat martori”, spune și Eugen Beza, vicecăpitanul Voinței în campionatul trecut. Până acum, următorii jucători au fost audiați de către procurori: Beza, Buican, Grigore, Tătar, Apostol, Bunea, Neguț, Cigan și Sergiu Vlad. Primul dintre ei explică și criteriile care au stat la baza chemării lor la sediul Direcției Generale Anticorupție în iulie: „Ne-au întrebat aceleași lucruri la DGA. Despre meciurile din Liga a II-a, dacă ne-a sugerat cineva să trântim vreun meci, cum suntem plătiți și dacă îl cunoaștem pe Radu Mătăsăreanu”.

Mitică tot nu crede

Dacă FRF a demarat o anchetă, celălalt for important din fotbalul românesc, LPF, ignoră cazul, deși Voința Sibiu juca în iarnă în prima ligă. Dumitru Dragomir, cu atitudinea sa cunoscută, a comentat articolele apărute în ProSport: „Eu nu cred așa ceva. Și ce dacă a intervenit DNA? Păi, la câte minciuni am auzit la viața mea…”, a spus Dragomir la Sport.ro.

„Nu mai cred în nimic”

Jucătorii și oficialii de la Voința Sibiu au reacționat și ei în urma declarațiilor date de Doru Buican, fotbalist legitimat în campionatul trecut la formația ardeleană. Retras din activitate, Buican a spus ieri că „la meciul cu polonezii am auzit de pe margine că trebuie să pierdem cu 3-0”. Unul dintre fotbaliștii acuzați de George Hermann* că le-a sugerat colegilor să trântească amicalul cu Cracovia (0-3), Eugen Beza spune despre mărturia lui Buican: „Trebuia să dea un nume. Să spună exact pe cine a auzit vorbind”. „Doru spune că i-a auzit pe jucători vorbind. Bănuiesc că trebuia să le spună cineva ce să facă, iar eu nu le-am spus nimic. Nu cred, nu cred că au făcut ceva, dar, oricum, nu mai am încredere în nimic”, a spus Alexandru Pelici, antrenorul Voinței din iarnă.


Mă intrigă ce spune Buican, dar eu tot nu cred. E foarte grav dacă e adevărat, însă am mare încredere în acești fotbaliști
Alex Pelici, fost antrenor Voința Sibiu

Nu puteam să-i aud vorbind pentru că nu am stat pe bancă la meciul cu Cracovia. Am stat la tribuna cealaltă, împreună cu Sandu Tăbărcă. Voiam să discutăm în liniște despre meci
Alex Pelici, antrenor Voința Sibiu


ZIUA A PATRA Declarațiile din cazul „blaturi cu Voința”

10 septembrie
La pauza amicalului cu Cracovia din februarie i-am auzit pe Grigore și pe Beza cum le spuneau unor băieți să o lase mai moale, că trebuie să luăm trei goluri
George Hermann*, jucător Voința Sibiu în februarie 2012

E grav ce spune jucătorul, dar eu nu cred, sincer. Am încredere deplină în fotbaliștii pe care i-am antrenat
Alex Pelici , antrenor Voința Sibiu în februarie 2012

Mi se pare o poveste cusută cu ață albă. Eu nu am spus nimănui să se dea la o parte și nici nu am auzit niciodată de așa ceva
Eugen Beza, vicecăpitan Voința Sibiu în februarie 2012

11 septembrie
Meciul cu Cracovia a fost pierdut cu 3-0, eu am intrat în repriza a doua, dar nu știu să fi povestit cu cineva de meciuri trucate
Nicolae Grigore, căpitan Voința Sibiu în februarie 2012

12 septembrie
Am auzit că în meciul cu Cracovia trebuia să pierdem cu 3-0. Vorbeau jucătorii pe margine. Eram lângă ei, dar nu am vrut să știu cine vorbește
Doru BUICAN, jucător Voința Sibiu în februarie 2012

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×